Sharon Stone, la un pas de moarte din cauza unui fulger! Ce a pățit actrița întrece limita imaginației!
Sharon Stone a dezvăluit în cadrul podcastului „Films To Be Buried With cu Brett Goldstein”, lansat joi, că a fentat moartea de mai multe ori.
Starul își va lansa memoriile „The Beauty of Living Twice”, spre finalul anului. Actrița în vârstă de 62 de ani a povestit cum a fost „aruncată pe jos în bucătărie” și și-a pierdut cunoștința după ce a fost lovită de fulger.
Stone a explicat că umplea fierul de călcat cu apă când s-a întâmplat incidentul.
„Wow! A fost foarte intens. Eram acasă. Aveam propria cișmea. Umpleam fierul de călcat cu apă și eram cu o mână pe robinet și cu una pe fierul de călcat când fulgerul a lovit. Am fost aruncată direct în bucătărie și m-am lovit de frigider”, și-a amintit Sharon Stone, scrie filmnow.ro.
Actrița a spus că a rămas inconștientă. A găsit-o mama ei care a anunțat doctorul, iar apoi a ajuns la spital. „Eram într-o stare foarte proastă. La analize s-a văzut câtă electricitate era în corpul meu”.
Sharon Stone nu a apelat niciodată la operații estetice
Sharon Stone face sport de patru sau cinci ori pe săptămână și spune că nu folosește creme scumpe pentru îngrijirea tenului, ci produse pe care le găsește în supermarket. Actrița a declarat într-un interviu că nu a apelat niciodată la operațiile estetice.